122.000.000 euro pentru nord-estul județului: fiecare localitate cu peste 50 de locuitori va avea apă potabilă
Locuitorii din 38 de localități, din care 34 rurale, vor beneficia de investiții în rețelele de apă și canalizare de peste 122 de milioane de euro. Contractul pentru finanțarea acestor investiții a fost semnat în cursul zilei de miercuri, în piața din fața Primăriei Mediaș.
Membri ai Guvernului, parlamentari, șefi ai administrației județene și locale s-au întâlnit la Mediaș, miercuri la prânz, pentru a asista la semnarea contractului de finanțare pentru ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunile Mediaș, Agnita și Dumbrăveni”. 122.235.756 de milioane de euro este valoarea estimată a investițiilor realizate în cadrul acestui proiect, cea mai mare parte a fondurilor (85%) fiind europene nerambursabile alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare, restul fiind asigurate din cofinanțări ale autorităților centrale și locale. Beneficiarul acestor finanțări este Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Apa Târnavei Mari, care reunește toate localitățile din nord-estul județului.
Contractul a fost semnat în cadrul unei ceremonii organizată în piața din fața Primăriei Mediaș, pentru a se asigura distanțarea socială a invitaților.
Zeci de kilometri de noi rețele
”Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea infrastructurii de apă și apă uzată prin extinderea și dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiții de siguranță și protecție a sănătății în localități care au peste 50 de locuitori și asigurarea colectării și epurării apelor uzate pentru aglomerările mai mari de 2.000 de persoane”, se arată în prezentarea proiectului.
Finele anului 2023 este termenul de finalizare a proiectelor. Un termen mai mult decât optimist, având în vedere că înainte de execuția propriu-zisă a lucrărilor mai este necesară organizarea inclusiv a altor proceduri (de la cele de obținere a aprobării Comisiei Europene pentru acest contract de finanțare, la cele de atribuire publică a contractelor de lucrări). Iar în cifre, proiectul ar trebui să ducă – pe partea de rețele de apă - la construirea a aproape 140 de km de noi conducte de aducțiune și transport, aproape 75 de km de rețele noi de distribuție a apei, aproape 103 km de rețele de distribuție reabilitate și aproape 30 de km de conducte de aducțiune și transport reabilitate. 25 de noi rezervoare de înmagazinare, 25 de noi stații de clorinare și 28 de stații de pompare noi ori reabilitate fac parte, de asemenea, din obiectivele proiectului. ”Eu sunt foarte optimist că vom termina la timp acest proiect, având în vedere experiența pe care o avem și pe celălalt proiect (cel implementat până în 2015, tot din fonduri europene – n.r.). Vrem să lansăm cât mai repede procedurile de atribuire a contractelor, în total vor fi nouă contracte”, spune Ioan Muntean, directorul Apa Târnavei Mediaș, operatorul regional al ADI Apa Târnavei Mari.
Pe partea de lucrări la infrastructura de apă uzată, proiectul are drept obiective realizarea a 35 de km de noi rețele de colectare, 20 de km de noi conducte de refulare, peste 72 de km de rețele de colectare reabilitate și șapte km de conducte de refulare reabilitate. 33 de noi stații de pompare a apei uzate, opt stații reabilitate de pompare a apei uzate, o instalație de uscare a nămolului, o stație reabilitată de epurare a apelor uzate și trei unități de recepție a apelor uzate din vidanjare sunt alte obiective fizice ale proiectului.
În urma proiectului, procentul locuitorilor din nord-estul județului care să aibă acces la sistemul de alimentare cu apă potabilă ar urma să crească de la 74,5% la 98,5% (peste 95.000 de locuitori), iar la sistemul de canalizare s-ar ajunge la un procent de 98,3% (aproape 79.000 de locuitori), față de actualul 76,5%.
Din cele 122 de milioane de euro – valoarea estimată a proiectului -, valoarea estimată a lucrărilor de construcție și montaj este de peste 85 de milioane de euro.
”Cel mai important contract”
”Astăzi semnăm cel mai important contract pe fonduri europene din istoria orașului nostru”, a spus Gheorghe Roman, primar al municipiului Mediaș și președinte al ADI Apa Târnavei Mari, la semnarea contractului de finanțare. ”Profit de prezența reprezentanților Guvernului pentru a le mulțumi pentru sprijinul acordat în acest proiect, dar și pentru a cere sprijin pentru centura ocolitoare, un proiect despre care se vorbește foarte mult, dar se face foarte puțin”, a adăugat primarul.
Ceremonia de semnare a contractului de finanțare a avut loc pe 3 iunie, zi în care Mediașul își celebrează ziua – anul acesta se împlinesc 753 de ani de la atestarea documentară a municipiului de pe Târnava Mare.
Parte semnatară a contractului de finanțare a fost ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș. ”M-au impresionat cifrele din acest proiect de 122 de milioane de euro. Sunt cifre impresionante, vă felicit. Drumul implementării, însă, este foarte lung, de aceea vă dorim o bună implementare și succes”, s-a adresat ministrul autorităților locale.
Lucrările pentru pregătirea acestui proiect au început din 2016. ”Încă o dată se dovedește că acolo unde sunt profesioniști, lucrurile se mișcă și merg înspre bine. Aici vor fi investiții care sporesc nivelul de trai al locuitorilor, dar crește și atractivitatea pentru investiții”, a afirmat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
#AdministratiaLiberalaMedias
Articol preluat de pe www.turnulsfatului.ro.